Dupa primul contact cu o persoana speciala, in noaptea urmatoare, am avut un vis straniu. Eram in mijlocul unui peisaj de munte, cu aerul atat de limpede ca stancile si cristalele de gheata se distingeau in detaliu. Privelistea se intindea departe, dincolo de nori, dincolo de paduri, pana la un sir de culmi abrupte, scanteind sub zapezile eterne. Aproape de mine un batran de statura marunta, imbracat in blanuri, cu fata brazdata ca un vanator calmuc, sapa rabdator in zapada. Apoi, cu acelasi cutit primitiv, incepea sa taie un cablu transparent continand fibre optice. Stiam ca e un cablu din cele care duc la sala transparenta, sala dintre zapezi unde se afla conducatorii lumii. Privirea batranului era calculata, cruda. Stiam ca va reusi (avea de partea lui timpul). Pana la urma temeliile lumii aveau sa se naruie. Batranul nu era manat de nicio motivatie precisa, doar de indaratnicie animalica. In vis ii atribuiam cunoasterea intuitiva si puterile unui saman. Houellebecq. Posibilitatea unei insule.
