Mâine predau stafeta. De mâine nu voi mai fi student jurnalist, ci jurnalist în toata regula. De mâine... uf, cât as vrea sa nu mai vina odata ziua aceea. Mai am atâtea de facut! Nici nu m-am îmbatat pâna sa uit de mine în facultate, asa cum mi-am propus. Nici nu am învatat sa filmez cum trebuie, nici sa copiez, nici sa iubesc o singura persoana. Anii astia 4... au fost atât de diferiti de liceu! Fara mâna protectoare a parintilor (decât de departe, din când în când), departe de casa, în contact cu alte lumi (a se vedea oltenia si restul), 4 ani, ca 2 clipe concentrate. Nu regret nimic, poate doar faptul ca nu am facut si mai multe. Nu îmi pare rau ca am lucrat fara bani în folosul scolii, caci am avut si beneficii: participarea la festivalul blaga, excursia din ucraina, cea din germania. Nu îmi pare rau de nimic, ci poate doar putin ca mi-am descoperit unii colegi doar în anul IV. Regret ca nu am milione de poze si de amintiri alaturi de ei, ca am avut iesiri putine dar memorabile. Si îmi aduc aminte ca în anul I vorbeam cu alina în limba maghiara doar ca sa nu ne înteleaga nimeni. Mergeam cu ea la vernisaje sa mîncam papa pe gratis. Asa am intrat eu în lumea culturala din sibiu. Aveam emotii în sesiune, nu stiam cum sa copiem si umpleam amfiteatrul la orele lui grad.
Scriam biletele, exploaram toate cluburile la rând si eram toti cam foarte visatori. Anul II a venit repede si a trecut cântând câteva melodii: „nu am chef azi”, „ne vedem joi”, „tânar vreau mereu sa fiu ca la 20 de ani, fara griji si fara bani”. Eu m-am îndragostit nebuneste de oras si de un poet, m-am retras din colectivitatea mare. Cam toti facusera asta defapt, au mai ramas împreuna, doar cei singuri... În anul II am început eu colaborarea la sibiul universitar, am început sa ma agit si sa scriu ca o drogata. Anul III... huh, când a fost aia? A da, în anul III am fost la cabana cu colegii la avrig, la alba iulia de 1 decembrie, am fost la patinoar si în cluburi cât a încaput si cât a dat pe afara. Mama, mama si ce bune erau cocktail-urile din chill de miercuri... si capitala culturala Sibiu m-a delectat cu n evenimente, si m-a facut sa îmi fie si mai drag orasul, pe care nu vreau sa îl parasesc! Mai toti colegii mei vor sa plece la bucuresti sa se realizeze. Eu ma încapatânez: vreau sa ramân aici, chiar daca nu am codita, un pretext mare. Pur si simplu. Vreau sa devin cetatean al burgului de pe malul cibin. Doar nu degeaba m-a protejat 4 ani cu zidurile lui istorice, doar nu degeaba l-am alintat cu atâtea vorbe în noptile târzii cu luna plina si pic de somn. Anul IV a venit furtunos, ne-am agitat cu nemtii veniti în vizita la noi, apoi ne-am agitat cu plecare noastra la ei, am mers non stop la bazin si la patinoar, în union, paradisul nostru retro, la festivalul blaga...
Am gatit clatite pentru colegi, l-am votat non-stop pe un coleg pe net ca sa ajunga departe, la acasa. M-am rerereîndragostit si am ramas ca de obicei în aer, nu m-am trezit înca din visare. Nu mai scriu, ca ma apuca plânsul, plânsul ala nostalgic pe care nu credeam ca o sa mi-l va provoca nimeni. Stiu ca unii colegi nu m-au înghitit, ca au fost invidiosi si ca le-am fost ca o oaie neagra, macar asa sa ma pastreze si ei în amintire. Cu drag, o amintesc acum pe deuta, colega mea de pat matrimonial, colega de sufernta, colega de banca si de ce mai vreti voi, fata care, prin temperamentul ei calm m-a adus de multe ori la linia de plutire, caci mult, foarte mult m-am consumat si am visat printre constelatii îndepartate de realitate. Apoi, îl amintesc pe bogdan albu, colegul de munca la ziar, partenerul de dans si omul cel mai cel de baza din faculte. Apoi, o salut si ma aplec în semn de plecaciune în fata alinei, prietenei (singurei) prietene din anul I, pe care am pierdut-o în timp din prostie. Apoi, pe sefa, pe mihaela, pe care o vedeam ca idolul meu. Pe luiza cea cu toane, pe Andrei cel plin de sarm, pe vio cea care a facut facultea mai mult pe tren, pe olguta, misterioasa si cu pofte în 3, pe ionela si pe Claudia, pe cuplul statornic simo si denisa, pe tavi, care îmi e tare drag, pe gina cea cu pufuletii ei, pe anca si andreea cu râsul lor colorat, pe alex cu visele lui ziaristice, pe stefan, eternul misterios, pe Diana, basarabeanca noastra, cea mai constiincioasa bomboana din lume. Si pentru ca nu mai vad de lacrimi... cred ca ar fi cazul sa ma opresc aici!