Se spune adesea ca religia catolica alina. Ce prostie! Dimpotriva, nicio credinta, dupa parerea lui, nu era mai infricosatoare. Niciuna nu a facut atat pentru a pangari fondul de natura eterna care strica omul. Ferocitatea il fascina la catolici. Pe ea incercase s-o regaseasca in toata opera sa. Ea va fi din ce in ce mai putin admisa intr-o epoca al carei unic vis este sa ispraveasca definitiv cu amintirea raului. Se vor naste noi credinte, mai magulitoare, mai blande, care vor inalta osanale unei omeniri ghiftuite, pline de natura, impacate cu ea insasi si cu cele mai scarbavnice multumiri ale sale, care, socotindu-se scapata de nefericire, pacate si vechile necazuri, va deveni, dupa parerea lui, infinit mai barbara. Ce e, la drept vorbind, un catolic? Relua el foarte didactic. Cineva care crede in Rau. In pacatul dintai. Adica, pentru a spune lucrurilor pe nume, care nu crede in contopirea spontana a inimilor, in armonia innascuta a pasiunilor, dorintelor, intereselor. Care se indoieste ca trupul ar fi fericit, natura primitoare. Flaubert fusese catolic. Sade fusese catolic. Da, auzisem bine, Sade, marsavul autor al celor 120 de zile ale Sodomei. Vedea in Sade sfintenie.
Sau lesbienele. Sredeau ele in Domnul? Isi cinsteau ele duhovnicii? Nu avea nici cea mai vaga idee si la urma urmei nu-i pasa. Ii placea numai imaginea corpurilor neinfierbantate. Senzualitatea aceea distanta, piezisa, care pare deprinsa cu ideea imposibilitatii comuniunii. Aprecia usuratatea imbratisarilor. Le respecta sterilitatea. Vedea in aceasta tagaduiala, in aceasta interdictie, cel mai bun antidot impotriva cultului efeminarii care era adevaratul sambure al isteriei colective si atee dezlantuite de epoca moderna contra credintei catolice. Mi-a mai explicat, pe fuga, ca moda era catolica deoarece dovedea "incercarile permanente si succesive de a reforma natura, de a o dezavua, de a se ridica deasupra ei". Machiajul era de asemenea catolic in masura in care, stergand de pe chip stigmatele aceleiasi naturi "apropie fiinta umana de statuie, adica de ceva divin si superior". A adaugat apoi, exaltat, ca dandy-ul este cel mai catolic dintre catolici, fiind simbolul desavarsit al smulgerii omului din spontaneitate si instinct, fapt care constituie, n'est-ce pas, cuvantul de pe urma al mesajului evanghelic. Cine e dandy sa vina cu noi! Cu noi lesbienele, libertinii, adeptii lui Sade! Toti in avangarda bataliei! Toata aceasta mandra ostire sa se incoloneze in spatele lui, intru respingerea belgienilor.
Sau lesbienele. Sredeau ele in Domnul? Isi cinsteau ele duhovnicii? Nu avea nici cea mai vaga idee si la urma urmei nu-i pasa. Ii placea numai imaginea corpurilor neinfierbantate. Senzualitatea aceea distanta, piezisa, care pare deprinsa cu ideea imposibilitatii comuniunii. Aprecia usuratatea imbratisarilor. Le respecta sterilitatea. Vedea in aceasta tagaduiala, in aceasta interdictie, cel mai bun antidot impotriva cultului efeminarii care era adevaratul sambure al isteriei colective si atee dezlantuite de epoca moderna contra credintei catolice. Mi-a mai explicat, pe fuga, ca moda era catolica deoarece dovedea "incercarile permanente si succesive de a reforma natura, de a o dezavua, de a se ridica deasupra ei". Machiajul era de asemenea catolic in masura in care, stergand de pe chip stigmatele aceleiasi naturi "apropie fiinta umana de statuie, adica de ceva divin si superior". A adaugat apoi, exaltat, ca dandy-ul este cel mai catolic dintre catolici, fiind simbolul desavarsit al smulgerii omului din spontaneitate si instinct, fapt care constituie, n'est-ce pas, cuvantul de pe urma al mesajului evanghelic. Cine e dandy sa vina cu noi! Cu noi lesbienele, libertinii, adeptii lui Sade! Toti in avangarda bataliei! Toata aceasta mandra ostire sa se incoloneze in spatele lui, intru respingerea belgienilor.